Burcea (ANAT): România nu are o identitate turistică; Dracula, Delta, Apostolul Andrei ne pot defini ca destinație

România are nevoie de un brand și o promovare coerentă, finanțată cu minimum 5 – 6 milioane de euro, a spus, joi, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Alin Burcea, într-o conferință de specialitate

‘România nu are o imagine proastă. Nu o poți însă identifica turistic. Când spui Austria spui schi, spui muzică, Amadeus, șnițele, Salzburg…Când spui România, la ce te poți gândi? Cam la nimic special. Când spui România, nu se declanșează în ochii unui străin ceva special. Trebuie să folosim declarațiile prințului Charles. Trebuie să spunem că Dracula este în România. Trebuie să ieșim cu ceea ce noi avem și alții nu. Delta Dunării, prezența Apostolului Andrei pe teritoriul Dobrogei, circuite culturale, istoria sașilor din Transilvania, de exemplu’, spune președintele ANAT.

Acordarea primei de incoming agențiilor care aduc turiști străini în România este una din problemele pe care Alin Burcea vrea să o rezolve în regim de urgență, pentru că din cele peste 3.000 de agenții de turism acreditate de ANT, doar circa 30 fac incoming în prezent.

‘Bugetul de promovare al ANT este penibil. Două milioane de euro nu ajung nici pentru participarea la toate târgurile internaționale de profil. ANT nu are bani să participe nici la toate târgurile interne. A apelat la noi, la ANAT, să le dăm gratis. Bineînțeles că le dăm, suntem împreună. Pe ministrul Economiei nu-l interesează tema. Trebuie, ca țară, să avem între trei și zece milioane de euro pentru promovare. Investim în promovare, avem turiști. Nu investim, nu avem. România are cam 2,2 milioane de turiști străini care ne trec granița și iau cel puțin o noapte de cazare, din care circa 1,4 milioane vin pentru business. Bulgaria are 9,8 milioane turiști străini’, precizează Alin Burcea.

Potrivit acestuia, cifra de două milioane euro pentru promovarea anuală este derizorie. Cu atât mai mult cu cât, conform datelor provenite de la ANAF, veniturile din turism ajung la circa două miliarde de euro.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *